Leg ciori de gard!

A fost odata un copil… Obisnuiam sa fiu eu, dar acum el a plecat.. A plecat intro dupaamiaza.. In urma unei programari neurolingivistice, a unei analize contextuale, a substratului si a contrastului..constient si subconstient copilul s-a hotarat sa plece.. S-a saturat de suferintze, s-a saturat de bucurii, ce le face loc in inima lui una dupa alta, si oricat de multe ar fi fost, si oricat de obositoare, nu contenea sa le primeasca in suflet..

Simtea ca asa e viu…ca asa traieste, ca insasi esentza vietii lui, e de a simti, de a privi, de gandi, de a rade catre viata. Copilul ala zbura sus.. trezea adesea invidie… invidia celor ce nu putea s-ajunga acolo..l-i se topeau aripile, si sufereau arsuri ingrozitoare..dar el zbura.. acolo sus..cu vulturii.. acolo sus unde parea ca lumea e a lui..si iubea pe cel ce il facea sa se simta iubit, si il ignora pe cel ce il ura pe el.. si nu-i pasa de rautati, de gratuitati infecte.. de rahaturi omenesti..

Simtea ca traieste, avea dorintze si sperantze ce-i alimentau o pofta de viata ce-l propulsa acolo sus… Credea cu adevarat in ceea ce visa..si cand cadea se ridica..avea butonul rosu..butonul de reset ce-l reconecta cu lumea.. Si convingerea lui ii alimenta si autoconvingerea si credea ca misca muntii, dar reusea doar dealuri..dar totusi le misca.. Fericirea era un mod de viata pentru el.. il ajuta, il ridica..asa traia.. si cand tragea o linie cam seaca.. era de-ajuns sa vada ca in spatele neajunsurilor, exista un dram de fericire..

Si ranea..si era la randul lui ranit de oameni..nu se putea altfel.. iubea..si parasea…sau era parasit.. si nu-i pasa.. asa traia..asta il tinea in viata.. era parca conectat la un aparat ce-i insufla in vene fericire.. si multi ziceau ca e drogat..dar el asa traia.. asa stia el ca e bine.. Pana-ntro zi cand s-a decis sa plece.. A tras iar o linie seaca..si a vazut ca nu avea nimic..

Ca erau putine cele ce-si castigasera dreptul de-a fi acolo dimineatza.. de-a auzi cuvinte dulci, spuse din suflet.. de-a se bucura de privirea lui vrajita.. Si printre oameni, si cu oameni doar traind..si-a dat seama ca are tot…dar nu are nimic.. Si s-a decis sa plece..si-a plecat..dar inainte si-a ridicat un zid.. un zid ce vamuieste fiecare sentiment, si fiecare traire fie cat de mica.. trece prin filtru..si nu toti pot sa inoate prin zidul de piatra.. zidul ce zambeste gol.. lacrimi reci ce nu cad niciodata. lacrimi ce leaga amintiri… Nu mai vroia sa fie regasit si a plecat.

A ramas in locul lui un om si-un zid.. un zid ce se darama dram cu dram… Desi el a plecat il vreau inapoi.. ii vreau bucuria ce ma inunda.. pe vremuri.. cand simteai fiori in multe.. si cand trairile erau reale. acum toate-s de carton…toate-s goale.. toate-s ireale..trairi ce le vrei..dar ce nu sunt.. umbre si proiectii ale unor dorintze ascunse… ce prind viata prin mistere si imaginatie.. Un om ce nu poate sa traiasca fals.. si de-o face..apoi la dush isi spala din pacate.. dar ele stau acolo..lipite ca o boala de piele..nici apa..si nici cel mai al draqu gel de dus nu curatza..

Si uneori mandria si eschiva isi fac loc in detrimentul comunicarii sincere.unoeri nu poti sa spui ..sa nu ranesti.. dar copilul ala ce-a plecat ..el nu ranea.. radea..se bucura.. stia sa faca atmosfera..sa faca omul sa zambeasca..sa-i dea sperantze, sa-l ajute..si n-o facea cu interes..asta il anima pe el..asa traia.. s-aduca bucuria in ochii altuia era realizarea cea mai mare.. era un scop.. era ca un drog..Ca si atunci cand artistul e aplaudat la final de spectacol..cand oamenii apreciaza..iar el.. el e in extaz.. acele secunde ce aduc o mare fericire.. acele secunde ce cladesc incredere si pasiune..

Uneori e-un om ce priveste trist..si gol prin tine..ce tine cont de altii, atat cat il priveste.. copilul ala nu..lui ii placea sa sadeasca fericire.. mai rau ca un drog.. lui ii placea cand oamenii radeau..cand oamenii zambeau.. si ii placea sa faca asta..o facea din suflet.. o facea cu dedicare.. dar multi nu intelegeau.. ca el era altfel.. si uneori atat de singur.. putin intelegeau misterul, putini ajungeau sa-i fie prieteni.. si prietenii lui..el i-ar fi tinut pe viata..dar viata te tradeaza… el n-ar fi facut-o.. facea intotdeauna diferentza intre oameni, situatii, confuzii, rau, bine.. contexte si trairi…

Iar omul s-a decis.. ii face iar o camera copilului.. si il asteapta.. il vrea inapoi.. si da jos caramida dupa caramida..in sperantza ca , copilului ii va place si va reveni.. va veni inapoi si va vedea ca omul s-a schimbat dar si-a revenit..si vrea din nou copilul, fara sa-i pese de cretinii ce il judeca…fara sa-i pese de criticile societatii, fara sa-i pese ca e luat drept neadaptat..el vrea sa simta…sa traisca..si de nu poate undeva..isi schimba locul…si de nu are oamenii potriviti..ii schimba si pe ei..pana la urma si ei l-ar vinde la prima ezitare.. si-atunci .. asa vrea omul sa triasca..cu-i nu-i convine in subconstient manat de invidie sa plece pur si simplu..sa ignore fericirea..

This entry was posted on Saturday, August 21st, 2010 at 13:38 and is filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.